Scurt istoric
Povestea noastră începe în anul 1874, odată cu prima lege sanitară a epocii moderne din România, publicată în Monitorul Oficial nr 131 din 16 iunie. Unul dintre cele cinci capitole ale acesteia fiind igiena publică.
Învâțământul românesc de igienă a fost inaugurat oficial în anul 1861, prin înființarea unei catedre independente de igienă în cadrul Școlii Naționale de Medicină și Farmacie din București. Astfel, la inițiativa Dr Carol Davila, i-a fost încredințată această catedră doctorului Iacob Felix, care a deținut mai multe funcții în administrația sanitară a statului. Acesta a scris și primul volum din Tratatul de igienă publică și poliție sanitară.
Scurt Istoric
În anul 1903, asociația generală a medicilor din România a întocmit și publicat anteproiectul unei legi sanitare motivând că ”prima din datoriile statului este garantarea sănătății publice, aceasta fiind temelia prosperității populațiunii”. Astfel, în Monitorul Oficial al anului 1910 este publicată a doua lege sanitară din România.
Legea Sanitară creează Direcțiunea Generală a Serviciului Sanitar și înființează Inspectoratele Regionale Sanitare și Casa Sănătății Publice Rurale. Tot atunci s-au înființat și laboratoarele de igienă ”înzestrate cu toate cele trebuitoare, având ca scop a săvârși cercetările de laborator reclamate pentru diagnosticul științific și profilaxia bolilor contagioase și controlul sanitar al alimentelor și băuturilor.
Aceste laboratoare vor mai servi ca centre de cultură și de cercetare pentru medici. Se vor înființa treptat șapte laboratoare ale statului: două laboratoare centrale în București și Iași și cinci regionale în orașele Craiova, Pitești, Constanța, Galați și Bacău”.
Scurt Istoric
La numai patru ani de la inființarea Organizației de Igienă a Societății Națiunilor Unite de la Geneva (1923), în anul 1927 se inființează la București, cu sprijinul Fundației Rockfeller, prin decret Regal, Institutul de Igienă și Sănătate Publică din București.
În baza Prevederilor Legii Sanitare şi de Ocrotire promulgate la 4 iulie 1930 se înfiinţează, prin Înalt Decret Regal, în vechea cetate a istoriei şi culturii naţionale, oraşul Iaşi, Institutul de Igienă şi Sănătate Publică.
Actul de înființare al Institutului de Igienă și Sănătate Publică Timișoara a fost semnat prin Decret Regal în 10 august 1946. Învăţământul medical se va dezvolta şi la Cluj prin Catedra de igienă condusă de doctorul Iuliu Moldovan. În 14 iulie 1930 este publicată, în Monitorul Oficial, Legea Sanitară și de Ocrotire nr 236.
Scurt istoric
Articolul 26 stabilea că institutele de igienă și sănătate publică sunt centre de coordonare tehnică pentru serviciile sanitare din circumscripția lor, având personalitate juridică și fiind disponibile tuturor instituțiilor de profil.
În 2009, prin Legea 329 și HG 1414, s-a înființat Institutul Național de Sănătate Publică, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Sănătății.
Astăzi, instituția continuă misiunea de protejare a sănătății publice, iar în 2020, în contextul pandemiei Covid-19, eforturile sale au fost recunoscute prin acordarea Ordinului „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler de către Președintele României.
Misiunea INSP
La numai patru ani de la inființarea Organizației de Igienă a Societății Națiunilor Unite de la Geneva (1923), în anul 1927 se inființează la București, cu sprijinul Fundației Rockfeller, prin decret Regal, Institutul de Igienă și Sănătate Publică din București.
În baza Prevederilor Legii Sanitare şi de Ocrotire promulgate la 4 iulie 1930 se înfiinţează, prin Înalt Decret Regal, în vechea cetate a istoriei şi culturii naţionale, oraşul Iaşi, Institutul de Igienă şi Sănătate Publică.
Viziunea INSP
Viziunea INSP este de a fi principalul pilon al sănătății publice din România, un centru național de excelență în igienă, sănătate publică, cercetare și prevenție, recunoscut pentru profesionalism, rigoare științifică și capacitatea de a răspunde eficient nevoilor de sănătate ale populației.
INSP aspiră să contribuie activ la o societate sănătoasă, informată și rezilientă, în care sănătatea publică reprezintă fundamentul dezvoltării sociale și economice, consolidând în același timp cooperarea națională și internațională și continuând tradiția istorică de inovație și responsabilitate în domeniul sănătății publice.
